Construim tipare de-a lungul timpului: tipare de gândire, tipare de purtare, de vorbire, legate de alimentaţie etc. Tipare care ne conduc viaţa. Tipare proprii sau care ne-au fost induse prin învăţare, copiere, exersare. La un moment dat, chiar dacă ajungem a înţelege că viaţa ar fi mai bună fără ele, şi am vrea să le înlocuim cu altele, care ni se par mai bune, schimbarea nu este una uşoară şi mulţi renunţă din această pricină încă din start.
Este ca şi în povestirea cu oul de vultur pe care ţăranul l-a pus la clocit sub găină. Puiul de vultur a crescut alături de puii de găină, a învăţat, asemenea lor, să scurme, să cotcodăcească şi să dea din aripi atât cât să se ridice câţiva centimetri deasupra pământului. Într-o zi, când a văzut umbra unei păsări minunate deasupra pământului, care plana maestuos în înălţimi cu aripile larg deschise, a întrebat plin de admiraţie ce pasăre e aceea. E un vultur – a răspuns o surată – e regele păsărilor, el aparţine cerului, noi aparţinem pământului.
Nu sunt majoritatea oamenilor ca şi puii de vulturi care îşi petrec toată viaţa asemenea unei găini, căutând în jos şi scurmând după câte un vierme sau o insectă, când de fapt noi, oamenii, aparţinem Cerurilor? Nu este aceasta pricina nefericirii noastre? Simţim dorul după Înălţimile Luminoase, după libertatea zborului şi perspectiva înălţimilor, rămânem însă din propria noastră alegere şi voinţă, ţintuiţi la nivel cu pământul – căci nu vrem să vedem altceva decât „realitatea”! Dar dacă am perceput chiar şi o frântură din toate acestea, cum să nu ne dorim oare din tot sufletul să ne scuturăm de atitudinea de găină, deschizându-ne aripile înspre a survola vazduhurile? Ne mulţumim însă a privi cerurile plini de dor, ne consolăm suspinând şi suferind din tot sufletul, că noi suntem găini şi, asta ne e viaţa, asta ne e soarta, şi trăim o viaţă întreagă scurmând pe pământ.
Suferinţa nu este de fapt altceva decât semnul că ceva nu este în regulă. Suferinţa ne arată că nu suntem pe calea cea bună, că ne-am îndepărtat de adevăr. Tot aşa cum corpul fizic ne semnalează prin durere că undeva în organism ceva nu e în regulă, tot aşa, suferinţa înseamnă că realitatea noastră nu coincide cu realitatea Divină. Suferinţa este semnul că trebuie să facem o schimbare, că este vremea să ne deschidem ochii şi urechile sufletului, să ne deschidem aripile spiritului pentru a ne ridica în aerul proaspăt şi tare al înălţimilor adevărului şi ale trezirii spirituale, să sorbim în fericire din izvoarele înţelepciunii şi puterii veşnice.
Oameni controlaţi, manipulaţi, supra încărcaţi, permanent neliniştiţi, nefericiţi… şi mereu în căutarea fericirii… O fericire care nu vine nu când o cerem, ci când că o merităm. Dar pentru că nu apreciem apa până când izvorul nu seacă, tot aşa trebuie să trecem prin suferinţe şi necaz pentru a aprecia viaţa şi fericirea.
“Mulţi oameni simt că sunt victime ale situaţiei lor. Ei regretă soarta lor potrivnică, dar neagă orice schimbare în atitudinea lor.” – spune Gsell, o persoană care a ramas paralizată în urma unui accident rutier. Şi totuşi el nu este nefericit, căci a înţeles că acea “Cale spre fericire poate fi învăţată – şi totuşi nu se poate realiza pe baza unui calendar specific. Fericirea nu este un scop în viaţă. Este un dar, ca un efect secundar al unei vieţi trăite cu un scop şi aceasta este cu atât mai cuprinzătoare cu cât scopul vieţii este mai plin de sens.” (1.)
“În loc să aştepţi ceva anume de la viaţă, ar trebui să se depună eforturi pentru a satisface aşteptările vieţii.” (1.)
Dar ce să însemne a satisface aşteptările vieţii? Să însemne satisfacerea nevoilor personale? Să fie fericiţi şi împliniţi cei care reuşesc să trăiască o viaţă îmbelşugată şi lipsită de griji de orice fel? Acumularea de bogăţie este, credem noi, certificatul de garanţie pentru a trăi astăzi satisfăcându-ne dorinţele şi pentru a ne asigura o viaţă lipsită de grija zilei de mâine. Ne îndreptăm către cele mai noi tehnologii, cele mai noi apariţii vestimentare, către lucrurile mai noi şi mai grozave, în ideea că aceste lucruri materiale şi banii ar cumpăra fericirea. Un studiu efectuat de CNN arată că banii cumpără fericirea doar acolo unde este vorba de nevoi de bază. Odată ce ai depăşit un venit anual de 15.000 – 20.000$, mai mulţi bani nu cumpără mai multă fericire. Cunoaştem fiecare exemple de astfel de oameni şi ştim prea bine că acolo unde nu există un echilibru între a da şi a primi, între latura materială şi spirituală, acei oameni nu sunt deloc de invidiat. Nu bogăţia şi viaţa lipsită de griji ar fi cheia unei vieţi împlinite, dar ce oare?
Suntem prinşi într-o capcană a materialismului atunci când credem că este posibil să găsim fericirea cumpărând tot felul de chestii. Acestea sunt de fapt impulsurile pe care le primim în societatea materialistă de astăzi atunci când deschidem televizorul, o revistă, intrăm într-un Mall: cumpără, cumpără, cumpără – este mesajul pe care îl întâlnim peste tot. Suntem intoxicaţi de aceste reclame care ne fac să acceptăm faptul că fericirea stă în a avea. A avea o casă mai mare şi mai frumoasă, a avea o maşină ultimul răcnet, a avea tehnologiile de ultimă oră, a avea ultimele apariţii în materie de modă etc, etc, etc.
Să fie fericit cel care îşi poate permite toate acestea? Viaţa ne învaţă că nu! Viaţa ne arată că într-adevăr, banii nu cumpără fericirea. Cel care îşi găseşte fericirea în a achiziţiona lucruri, va înţelege repede că poate fi fericit din nou doar cumpărând altceva – o fericire care este de scurtă durată…
Doina Olariu
Bibliografie: 1.“Fericirea – ce ne face cu adevărat fericiţi”- film documentar, 2. Hal Urban – “Cele mai importante lecţii de viaţă”
Did you like this? If so, please
bookmark it,
about it, and subscribe to the blog
RSS feed.
Permanent link to this post (20 words, 1 image, estimated 5 secs reading time)
Vă invităm, cu drag, sâmbăta, 31 martie 2012, ora 18, la prezentarea de carte “MISTERIOASA PUTERE A GÂNDURILOR” (editura Graal) susţinută de autorul de origine germană, ec. MARTIN SCHOTT.
